Sentiment plăcut de Crăciun, acasă

de Ale Măriucă

Crăciunul înseamnă mai ales familie și prieteni buni, colegi de liceu și prăjiturile mamei, brad frumos împodobit și vin fiert, colindat și cadouri de împărțit. În acest an am avut mai multe așteptări decât în oricare alt an – și nu, n-a avut nimic de-a face cu sfârșitul lumii prezis de mayași. Anul acesta mi-am dorit să colind mai mult, să mănânc mai multe prăjituri, să ies mai mult, să stau mai mult cu părinții mei, să fac totul mai mult. Timpul însă e același din fiecare an, dar dacă n-am putut să-l încetinesc, am încercat să-l intensific prin trăire, să-l fac mai important și aparte.

Am o problemă generală cu frigul, dar dacă ceva mă face să-nghit în sec, să afund mâinile mai tare în buzunare și să grăbesc pasul, acela e colindatul. Anul trecut am trecut peste această plăcere, având parte doar de colinzile downloadate de pe internet  și de-un colindat telefonic de la colegii din liceu; bineînțeles, la temperaturi mult mai plăcute corpului meu. Cu toate astea, între colindul pe care l-am ascultat cu lacrimi în ochi din piscina în care mă bălăceam până se fierbeau sărmăluțele și picioarele care-mi înghețau până ne perindam de la o casă la alta, a doua-mi oferă o mult mai valoroasă plăcere și împlinire de sine.

Părinții m-au crescut într-o libertate conștientă și bineînțeles că am avut momentele mele de răsfăț total, superficialitate și ignoranță copilărească – poate încă le mai am uneori. De mică eram mofturoasă la mâncare și ceea ce nu-mi plăcea cum arată sau miroase, nu mâncam. Am avut o bună perioadă de timp în care-aș fi mâncat doar fructe, toată ziua; au fost 7 ani de zile în care n-am mâncat defel carne, fiindcă doar ideea de animal ucis mă scârbea total – și asta a ținut până am făcut anemie din cauza lipsei de fier și-am fost nevoită, încet, încet, să introduc și carnea în meniul meu. Am realizat doar de cealaltă parte a globului că trebuie să încerc înainte de-a spune că-mi place sau nu, că-mi oferă plăcere sau nu. E naiv să spui ‚nu-mi place asta’ înainte de-a intra în contact cu ‚asta’. Obișnuim să ne orientăm după stereotipuri și avem impresia că știm multe, dar de fapt cu atât știm mai puține cu cât presupunem și nu acționăm. După ce-am prins curaj să încerc toate specialitățile asiatice care mi s-au oferit, am ajuns acasă și m-am simțit obligată să gust tot ce-avem noi mai diferit. După ce anul trecut am făcut primele sărmăluțe din viața mea, din carne de lamă (da, da, aia care te scuipă), cu telefonul la ureche: „mami, ce mai fac acum?” anul acesta am mâncat și din cele cu păsat (de post) și le-am savurat pe ale mamei. Dacă anul trecut am pus trei kg fericite, și anul acesta o să fac la fel, dar cu mai multă plăcere. Și nu-mi va părea rău.

Crăciunul acasă e minunat. Chiar dacă e frig, colindatul cu prietenii și colegii de liceu e inestimabil, prăjiturile și mâncărurile noastre tradiționale necomparabile, vinul fiert e gustos și pregătitul cadourilor, plin de satisfacție. Iubesc să ajung acasă la ore târzii, după câteva căni de vin fiert și să mă așez în fața șemineului și să mă las purtată de jocul luminilor de pe brad. Nu prea apuc să dorm, dar o să-mi fac timp și de asta. În rest, Crăciunul e magic.

În încercarea mea de-a face de toate în timpul acesta – și-un concurs de Mister și să-i văd și să mă bucur de toți și să nu mă îmbolnăvesc – poate am amânat prea mult întâlnirile și n-am răspuns la mesaje sau telefon și n-am sunat înapoi, dar n-a fost cu rea intenție. Sărbători fericite, tuturor! 🙂

Anunțuri