Două cuvinte de Alexandru Devia

de Ale Măriucă

Alexandru Devia s-a născut. Poate s-a născut mai înainte de acest magic 7 iulie 2012, dar acum i-a fost botezul. Inițierea năucitoare a unui tânăr suflet iubăreț, frumos și isteț.

N-am fost niciodată capabilă să fac rime, cu atât mai puțin să creez poezii, ceea ce mă face cu atât mai mult să apreciez creația celor „două cuvinte”.

Alex e tipul ăla cu incredibili ochi verzi și sprâncene frumoase, microbist înrăit și student la științe economice. Vorbește germana fluent și nebuniile sunt mica lui slăbiciune. Dar îl cuprinde și pe acest Alexandru Devia, care-ți recită versuri pentru fiecare gând pe care i-l împărtășești. Știe mai multe versuri decât ești tu conștient că s-au scris vreodată. Iar acest lucru este rar. Și mai și scrie, inspirat de orice lucru frumos care-i iese-n cale. Și e îndrăgostit, da. Frumos îndrăgostit. Și poate exact faptul acesta îl face atât de agreabil, de detașat și luptător. Fiindcă nimic nu-l mută din loc, decât sentimentele sale și extraordinara sa capacitatea de-a simții lumea din jurul său – și mai ales această domniță care-i poartă sufletul stingher pe nebănuite căi.

„Și amintește-ți, adorato,
Că mi-ai făcut în dar minuni” (Alexandru Devia)

Știu cât a plănuit Alex acest eveniment și știu cât de mult l-a savurat. A avut atât de multe emoții, dar acest lucru n-a făcut decât să-l apropie de cei de față. Dacă mi-ar cere cineva să condensez lansarea de carte din prima sâmbăta a lunii iulie la câteva cuvinte (sau dacă aș da titlu la o știre) aceste cuvinte i le-aș spune: declarație de dragoste în ropot de aplauze. Fiindcă invitații lui au fost atât de captivați de tânărul poet (da, Alex, poet!), încât au ținut să-l bucure cu avalanșe de aplauze interminabile. Iar pledoaria lui, răsvrătirea versurilor sale și muza lui preferată, au scos la iveală toată dragostea ce-o poartă. Mai ales că a ieșit perfect!

„Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.” (Nichita Stănescu)

– și asta e tot. Niciun colț spart.

Eu și Alex nu ne cunoaștem de mult timp, însă, după cum l-am mai amintit în postările mele, este o persoană pe care o cunoșteam încă dinainte de a o cunoaște. Sau cum îmi place mie să spun: o persoană de care m-am lipit, și care s-a lipit de mine. Că tot încerca cineva să mă convingă de adevăratele întâlniri între oameni, sau de conexiunile celor desculți, pot spune că eu și Alex ne-am întâlnit desculți! Și poate la un nivel absolut, eu și Alex, avem nevoie unul de altul. Fiindcă noi încă ne jucăm.

„Nu spun  a fost un noroc că te-am cunoscut.
Spun numai că a fost o minune.” (Nichita Stănescu)

Anunțuri