Jurnal de sesiune

de Ale Măriucă

Ce repede trece timpul. Încă simt stresul generat de Bac, în interiorul meu. Încă sunt un copil.

Dar uite că primul an de facultate e aproape gata, cursurile s-au încheiat demult, de prima sesiune am trecut cu bine, iar a doua e aproape gata. Adevărul este că ce e mai greu s-a lăsat la urmă, fapt care-mi justifică oarecum repulsia de-a învăța.

În prima sesiune scriam:

E sesiune. Mai mult de atât, e prima! Ar trebui să fiu dată peste cap, să nu mai dorm, să am ochii obosiţi, să nu mai ies, să mă gândesc doar la cursuri şi să am un amalgam de cunoştinţe pe care să aştept cu nerăbdare să le vărs peste profi, care la rândul lor să fie atât de uimiţi încât să iau numai note din două cifre. Dar eu nu am stres. Am dat deja câteva parţiale, câteva teste, chiar şi-un exament, la toate învăţând cu o zi înainte – bine, încă nu am dat de examenele alea grele! Sunt incredibilă cum nu mă învăţ minte niciodată. Marţi am primul examen de care trebuie să-mi fie frică. Nu am învăţat nimic. Încă!– Acum, sinceră să fiu, nici pentru examenul acela nu am învățat, decât cu-o zi înainte!

Atunci mi-am promis că pentru cea de-a doua sesiune mă voi pregăti din timp – ca oricare alt student, de altfel. Doream să fiu sigură pe mine, să merg la examen și să nu mă stresez pentru subiectul care-mi va veni, fiindcă aș avea să știu tot. Așa-mi place mie să merg la un examen. Nu, nu sunt tocilară! (Și dacă sunt, ce?) Intenția mea nu era tocirea precoce a cursurilor, fiindcă tocitul nu a fost niciodata punctul meu forte. Nu sunt nici pe departe ca tipul din Suits – nici poeziile nu sunt în stare să le rețin mecanic. Mie-mi ia mai mult pentru a fi pregătită, fiindcă eu chiar trebuie să înțeleg despre ce este vorba.

Și atunci, a învăța începe cu o petrecere monstru înainte de examen (“monstru” la mine înseamnă cei mai buni prieteni + locația noastră preferată + dansat până cel puțin la ora 5; băieții au stimulanții lor – alcoolul – fetele mai puțin, dar aș fi ipocrită să spun deloc). Avut! Apoi urmează o debarasare generală de haine vechi, reorganizarea cărților în bibliotecă – un bun prilej să-mi adun un teanc de cărți pentru noptieră și (acum) plajă – și ordonarea cursurilor. Făcut de toate!

Cheful de învățat e tot  minim sau inexistent. Știu toate bancurile cu studenți și cu sesiune posibile – bancuri pe care nu sunt în stare să le spun mai departe, fiindcă bufnesc în râs înainte de-a spune poanta și nu se mai înțelege nimic – și pierd vremea pe Facebook citind spusele altor studenți care trec prin aceeași nepăsare cronică de sesiune, ca și mine.

Am apucat să învăț pentru toate examenele, pe principiul „Până mâine la examen mai sunt trei zile: diseară, la noapte și mâine dimineață” luat de pe unul din paginile despre care vorbeam mai sus. Totuși, poate e puțin exagerată ideea. Am și învățat. Primele două examene din sesiunea oficială m-au prins fără material de studiu.. și nu din vina mea. Dar era vorba de limbile străine – ori știi, ori ai restanță, n-ai vacanță! Iar la celelate mi-am dat interesul. Și sesiunea aceasta chiar a însemnat nopți nedormite, cafea la 2 dimineața, energizante, Cola, dădăcitul mamei cu prăjiturile ei, Haribo și înghețată.

Am încercat toate locațiile posibile. De la camera mea, camera părinților, living, până la zone în afara orașului. Pentru unul din examene am stat o zi întreagă la soare, pe leagănul din spatele casei. Pentru altul, acompaniată de greierași și o duzină de fluturi coada-rândunicii, pe pătură, sub teiul din fundul grădinii. Aceste rânduri le scriu într-o pauză de studiu, stând pe terasă, cu florile mamei, pe scaunul de birou (da, l-am scos afară fiindcă e mai confortabil!). Într-una din zile, negăsindu-mi locul, și implicit concentrarea, a trebuit să fiu inventivă – sau să fur ideile geniale ale celor din jur (tati). Pereții camerei mele încă mă apasă cu stresul sesiunii trecute, și nu scap de el c-o aerisire. Așa că mi-am pus laptopul în buzunarul scaunului din mașină, telefonul la încărcat, muzica mea preferată pe stick, o pătură, ochelarii de soare, Cola, chipsuri și chiar un sandwisch, și am plecat la învățat în aer liber. Am ieșit din oraș și am căutat un loc liniștit pentru a învăța în voie. M-am întors seara, când mama deja-și făcea griji știindu-mă singură prin pustiitățile acelea.

Ca și în sesiunea trecută, m-am folosit de metoda Black-Red-Green, prin care-mi colorez informația în funcție de natura ei (titluri și cuvinte cheie, definiții, explicații). Coloram aiurea și înainte, însă acum o fac mai ordonat. Și mie îmi este mult mai simplu de reținut o pagină colorată, decât o ciorbă de litere într-o farfurie albă. Iar în momentul în care voi fi la examen, citind întrebarea, îmi voi da seama de forma și culoarea chenarului. “Haide, Alexandra, ce scria în chenarul ăla verde fosforescent? Aaa..”

Dar acum, că mai am două examene și pot simții libertatea de după sesiune, nu mai am chef de-a începe alte câteva cărți/cursuri de citit și reținut. Vreau să mă pot refugia într-una din cărțile lui Balzac sau celelalte cu titluri surprinzătoare (“Două femei la Praga”, “Creație”, „Sarinagara”, „La Piovra”), care mă așteaptă pe birou; să merg la jogging; să-mi permit o escapadă!

Ah, ce-aș mai vrea să călătoresc.

Anunțuri