Nu văd. Nu aud. Nu vorbesc. În seara asta!

de Ale Măriucă

O noapte liniștită. Călătoriile aduc și liniște, nu doar zbucium și aventură. Reușesc de una singură să-mi creez o atmosferă plăcuta în jurul meu, să citesc un roman polițist – noua mea obsesie – să beau Cola și să mănânc prăjituri locale, pe fundalul unui trafic intens, din centrul unei metropole, la sfârșit de săptămână.

Am un apartament întreg doar pentru mine – da, știu, sună dezamăgitor pentru o excursie – dar e perfect pentru acest moment în care vreau să fiu doar eu, singură, cu gândurile mele, să stau până târziu, și eventual să adorm în living, pe fotoliu (nici măcar pe canapea, care e încă plină cu lucrurile ce le-am adus de la munte, de unde m-am întors de dimineață). Probabil o să mănânc prea mult, dar mai sănătos decât am făcut-o în ultima săptămână – o să mă dau pe fructe de îndată ce termin prăjiturile! O să-mi calc cămașa pentru ziua de mâine, fiindcă vreau să vizitez muzeele orașului. Lista lor e deja făcută.

Am nevoie de liniște. De intimitate absoluta. De tăcere – pentru că tăcerea e foarte sinceră, de obicei.

Mă simt o Elisabet Gilbert de 20 de ani, care nu fuge de gustul amar a ceea ce-a lăsat în urmă, dar care e totuși dornică să descopere lumi noi, oameni fascinanți și cultură! Doar că ea a ajuns în Bali, unde s-a și îndrăgostit – ei bine, eu mai am timp; după cum spuneam, sunt doar de 20 de ani!

O sa mă uit și la un film, unul mut – am prins gustul după ce-am văzut „The Great Dictator” al lui Chaplin – care să se potrivească cu mood-ul meu. Și poate aflu și cine a pus să fie împușcată Fulgisor, până la sfârșitul serii.

Anunțuri