Nu voi abandona scrisul

de Ale Măriucă

Nu am mai scris de atât de mult timp încât îmi este ruşine pentru mine, cea care susţine că scrisul îi produce cea mai mare plăcere. Mă uit pe blog şi realizez că nu am mai postat nimic de peste trei luni. Dar îmi găsesc mereu scuze. Nu am timp, nu am subiect, nu sunt destul de obiectivă pentru a scrie ceva demn de publicat.

Lucrurile nu stau chiar aşa. Nu-mi cunosc motivele reale pentru care nu am mai postat de atâta amar de timp (sau nu vreau să le recunosc!). Poate nu am avut chef sau poate am fost prea leneşă sau poate chiar nu am avut nimic de spus (mda, nici mie nu-mi sună prea plauzibil). Ideea este că acum scriu, deşi niciodată, de când mi-am deschis blogul, nu am fost mai ocupată. E sesiune! Dar eu scriu. Pentru că simt nevoia să revin la acest obicei. Pentru că nu mă consider studentă dacă nu mă întorc la blog. Şi pentru că astfel chiar îmi vine cheful de învăţat (bizar, nu?).

Dar omul mai are nevoie şi de perioade de acumulare. Şi eu consider că asta am făcut, am acumulat, înainte de toate, experienţă. Şi m-am maturizat în ultimele două luni cât nu am făcut-o în tot restul anului 2011. Şi acum sunt dornică de exprimare, mult mai mult decât eram înainte. Fiindcă am mai multe de spus. Fiindcă mi s-au lărgit orizonturile.

Şi presimt că o să scriu mai mult în perioada ce urmează. Nu pentru că aş avea mai mult timp, ba din contră; dar atât de în priză cum sunt în această perioadă, aşa îmi vine dorinţa de scris. Dorinţa de a scrie nu vine niciodată din plictiseală. Când aş avea timp de scris, nu scriu niciodată (sau nu scriu deloc de calitate – la calitatea de care sunt capabilă acum, fiindcă sunt perfect conştientă că mai am de învăţat tot atâtea lucruri câte respiraţii voi mai avea), deşi mă plâng mereu că nu am timp de scris. Poate nu am despre ce scrie. Sau nu sunt destul de activă pentru a fi în stare să scriu.

Astăzi am participat la întâlnirea cu Radu Moraru (Naşu, pentru cunoscători), care ne-a vorbit, printre altele (politică, libertatea inexistentă din presa actuală românească, deontologie profesională), şi de motivul pentru care s-a făcut jurnalist. Răspunsul a venit, fără să mai prezint dezvoltatea dânsului: fiindcă îmi face plăcere!

Nu voi abandona scrisul. Sunt conştientă că mă repet, dar scrisul chiar îmi produce cea mai mare plăcere. Şi nu vreau să pierd asta.

Anunțuri