E oficial!

de Ale Măriucă

De ieri sunt oficial studentă, cu locul confirmat, fără fişă pentru cămin, dar deja cu o cafenea preferată.

Încă fac drumul Sighişoara –Sibiu (Brutarilor, 3) cu GPS-ul. Dacă data trecută am învăţat să mă descurs prin Mediaş – tot înainte, după prima mare intersecţie dirijată mă încadrez pe banda din dreapta, o iau la dreapta şi dacă o ţin tot înainte, ies din oraş; dacă o luam în faţă, la intersecţia de lângă Catedrală, ajungeam ori pe drumul înapoi spre casă, ori în centru –  astăzi a venit rândul Sibiului. Nu e atât de greu: treci podul, la primul sens giratoriu faci stânga, apoi mergi tot în faţă – mai treci de două sensuri giratorii pe care le “părăsiţi la prima ieşire” de care Gps-ul meu nu ştie că s-au construit –  stai la semafor, faci dreapta şi pe străduţa cu sens unic, pe ultima ramură dinainte de un nou sens giratoriu, e Facultatea de Jurnalistică. Bine aţi venit cu 40 de minute înainte (că deh, am pornit ca tot românul, înainte) şi am avut timp şi de două cafeluţe – mai tare de dragul de a face recunoaştere pentru la toamnă.

Îmi place să profit de ce-mi dă viaţa şi nu mă gândesc pe termen lung la ce se va întâmpla. Dar încerc să iau tot ce e mai bun din ce îmi e dat, chiar dacă ştiu că o să ajungă într-un punct mort. Defapt toate lucrurile ajung într-un punct mort, şi oricât ţi-ai dori să mai tragi de ele, nu se poate. Cum ar fi anii de liceu – cel mai recent exemplu; oricât ne-am dori, nu vom mai fi niciodată liceeni – o prietenie sau o relaţie plină de pasiune. Toate acestea vor ajunge mai devreme sau mai târziu în acel loc de unde nu mai pot fi scoase. Şi ţine de oameni dacă anticipează sau nu acest lucru. Dar chiar şi atunci când o fac, nu trebuie să renunţe. Căci poate pentru o zi, pentru două luni sau pentru trei ani, acel lucru te poate face fericit. Nu-ţi tăia acest drept!

Ieri, eram atât de entuziasmată de înscrierea la Jurnalism, o facultate pe o care o pusesem pe locul II. O facultate pe care o aveam în mintea mea la categoria “în caz că”. Şi uite că s-a întâmplat acel “în caz că” şi am ajuns la Jurnalism. Dar satisfactia de a completa fişa de confirmare şi de a semna, a fost maximă. Aşa că o să profit de această şansă care mi se dă, o voi lua de bună şi voi vedea unde ajung. Doar în cazul în care nu-mi va plăcea, mă voi întoarce la prima opţiune, şi voi mai încerca. Dar nu pot să pornesc la drum cu ideea că n-o să-mi placă, că n-o să ajung nicăieri, că nu are rost să mă mai amăgesc cu ceva ce oricum nu voi termina. Poate că nu voi termina facultatea de Jurnalism; poate până anul viitor o să am o revelaţie şi o să-mi doresc cu totul altceva. Şi o să fac altceva. Dar acest poate nu reuşeşte să-mi împiedice entuziasmul. Şi nu mă poate face să renunţ.

O să fie cei mai minunaţi ani!

Anunțuri