Vreau şi eu un blog!

de Ale Măriucă

Nu pentru că are toată lumea – de fapt e foarte rar întâlnit printre cunoscuţii mei – şi nu pentru că ţin la trend-urile americane, ci doar pentru că îmi place să scriu şi să mă fac auzită.

Şi nu ştiu cât timp o să-i acord acestui blog, dar pornesc cu o dorinţă: de a-l ţine pe parcursul facultăţii. Să fie un jurnal plin de evenimente şi amintiri; să fie blogul peste care voi da în 20 de ani, amintindu-mi de aceşti minunaţi şi zbuciumaţi ani care o să vină.

E primul meu post, deci primele mele gânduri şi prima imagine a cititorului. Ar trebui să mă prezint: îmi pare bine de cunoştinţă, Alexandra Măriucă. 🙂 Nu cred că e nevoie să înşirui aici tot ce cred eu despre mine sau să povestesc întâmplări din anii de liceu, pentru a mă prezenta. Din moment ce toţi avem Facebook, e mult mai simplu. Un click şi aflii tot ce vrei.

Totuşi, ţin să menţionez că am terminat liceul, am luat şi Bac-ul (slavă Domnului!) şi am intrat şi la o facultate care să-mi placă: Jurnalism. Am pornit de acasă cu ideea că Jurnalismul nu este o facultate care să mă ajute foarte mult – nu, nu bunica mi-a spus asta, ci persoane care au terminat Jurnalismul şi care lucrează în Media – aşa că în ultima perioadă – adică de când când m-am trezit din beţia de la banchet – am cochetat cu ideea de a face Medicină. M-am gândit că toate cărţile acelea de Genetică pe care le-am citit în ultimii doi ani o să aibă şi alt impact asupra carierei mele, nu doar pe bază de cultură generală. Aveam de gând să fac medicină la Mureş – concomitent cu voluntariat la o televiziune locală – şi apoi să continui în Media. Dar lucrurile nu au mers aşa cum am vrut eu şi i s-a îndeplinit dorinţa mamei de a merge la Jurnalism – ea zicea că nu mă poate vedea medic, că m-aş fi apucat de plâns când l-aş fi văzut pe cel de lângă mine rănit şi nu aş fi fost în stare să-l ajut; avea dreptate! În tot acest timp în care eu mă trezeam şi adormeam cu acelaşi cuvinte în minte – „Doamne dă să intru la medicină” – mama mă ataca mereu spunând „O să intri acolo unde trebuie!”

Şi poate că a avut dreptate. Poate nu trebuie să mă lupt 6 (ŞASE!) ani de zile într-o facultate pentru a reuşi. Poate o să ajung acolo unde îmi doresc cu facultatea de Jurnalism – aşa cum ar trebui să fie! – şi o să fiu printre cei care reuşesc, chiar dacă de la an la an, concurenţa e tot mai mare. Cel puţin voi putea citi toate cărţile pe care mi le-am cumpărat sau le-am primit din primăvară încoace, voi avea timp să scriu în continuare şi dacă sunt bună în ceea ce fac, mă aşteaptă o viată plină de călătorii, zbucium, nopţi nedormite, iar singurul lucru care o să se asemene la zilele mele de muncă o să fie plăcerea cu care voi scrie fiecare reportaj.

Deocamdată caut cazare – şi colege de apartament – îi Google-esc pe cei care-mi vor fi profesori, mă uit după ce cursuri se fac în primul an şi încerc să mă implic, ca şi voluntar, în televiziune/radio/print!

Şi susţin entuziasmată (specific bobocilor!): Sunt studentă!

Anunțuri